Numărul doi mondial, Novak Djokovic, a avut un start perfect la US Open, reușind cea mai categorică victorie din primul tur de la New York. Nole s-a impus în mai puțin de 90 de minute în disputa cu Paolo Lorenzi, scor 6-1, 6-0, 6-1 și pare decis să își apere titlul cucerit anul trecut și să rămână în plasa lui Federer în clasamentul ATP.
Sârbul a adus în multe momente aminte de jucătorul din 2011, care câștiga aproape tot ce se putea câștiga și a avut de trei ori mai multe lovituri câștigătoare decât opozantul său, fructificând 9 din cele 13 mingi de break avute.
În turul următor, Nole va da piept cu Rogerio Dutra Silva, care a trecut în primul tur de Teymuraz Gabashvili, într-un meci maraton, care a durat cinci seturi.
„Mi-am analizat jocul și pot spune că acesta a fost perfect de la început până la sfârșit. E important să petrec cât mai puțin timp pe teren, pentru că este un turneu mare și mă bucur că am reușit această performanță. Am fost extrem de concentrat și mi-au ieșit toate loviturile, am fost neașteptat de bun și din preajma fileului”, a explicat Nole, după meci.
Rezultatele zilei la US Open, în competiția masculină
Rezultatele zilei la US Open, în competiția feminină
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER